Pagina 1 din 1

dresaj

Scris: 12 Oct 2015, 14:32
de iulian.firan
am un caine lup cehoslovac .Are 4 ani. Cum as putea sa il dresez :D ?

Re: dresaj

Scris: 17 Oct 2015, 22:20
de admin
Chiar daca câinele are patru ani, se poate dresa. Cum?... Depinde de ce fel de dresaj doriți pentru el.

Daca doriți să-l îvățați trucuri este mai usor și asta se face cu recompense. Se dau tot felul de recompense pe care și le dorește foarte mult câinele. Acestea pot fi mâncare, jucârii sau alte lucruri pe care și le dorește și pot fi folosite în acea circumstanță.

Dacă are probleme de comportament, adică nu vă plac anumite lucruri care le face câteodată atunci lucrurile sunt mai complicate.

Eu cred că trebuie mai întâi să înțelegeți de ce face așa și nu altfel. Motivele pot fi multe: ori pentru că nu a fost învățat altfel, din frică, pentru că nu se simte confortabil (nesiguranță), nu a fost socializat corect sau destul, ori din dominanță (se crede lider și face așa cum crede el mai bine), din frustrare, sau poate că i s-a recompensat acel comportament nedorit, motive mai pot fi altele.

După ce ați înțeles motivul încercați să-l îndepărtați și în același timp învățați câinele un comportament alternativ (care să-l înlocuiască pe cel nedorit) sau incompatibil (dacă fuge să stea, dacă-i este frică să se joace). Apoi încercați foarte lent (câte odată poate fi vorba de luni sau chiar ani) să cereți noul comportament în locul celui vechi în prezența stimulului (motivul) de foarte mică intensitate. Pentru asta comportamentul nou trebuie să fie foarte bine învățat.

Ca teorie pare simplu dar este foarte, foarte greu de făcut și mai ales dacă dorești să faci corect. Trebuie să fiți consecvenți, relaxați, dresajul să se termine totdeauna întru-un ton fericit. Trebuie, trebuie, ... sunt multe de spus...

Numai bine!
Daniel.