Ea a fost un câine nesigur de mică. La două luni şi jumătate de abia reuşeam s-o scot din casă, la plimbare. I-a fost foarte frică şi de aglomeraţie, dar cu plimbări lungi, am rezolvat-o, am luat-o progresiv în aglomeraţie din ce în ce mai mare. Acum merge foarte frumos pe stradă prin aglomeraţie în pseodolibertate (cu lesă retractabilă). Singurele probleme care au rămas sunt:
- Nu acceptă străinii care vin hotărâţi spre ea şi o privesc în ochi;
- În curte latră la gard la unii dintre trecători;
- Când am musafiri noi care vin în casă, trebuie s-o pun să aştepte, la locul ei, să mă vadă că mă apropii de ei, că dau mâna sau fac gesturi prietenoase, apoi îi dau liber să-i miroasă şi de abia după ceea totul este ok.
Eu cam ştiu ce am de făcut, ceva exerciţii cum ar fi să-i arunce străinii jucării sau să-i dea de mâncare …, dar nu pot opri oamenii pe stradă să-i pun să facă asemenea lucruri, mai ales când mă văd cu un lup în lesă. De câteva zile obişnuim să stăm pe bancă sau în faţa vreunui magazin şi când trec străini să-i dau cărniţă. Problema este că în felul acesta nu învaţă să şi interacţioneze cu ei.
Dacă dintre dumneavoastră aţi avut astfel de probleme cu căţeii dumneavoastră sau aveţi ideii despre cum trebuie făcută socializarea la vârsta asta, vă rog să mă ajutaţi cu sfaturi.
De la ce vârstă aţi început socializarea cu blănoşii voştri? Cum aţi făcut? Câtă importanţă aţi acordat acestui aspect?
Noi am cam greşit puţin. Din dorinţa de a-i oferi o copilărie fericită o tot duceam într-un parc de căţei să se joace şi am cam neglijat interacţiunea cu oamenii. Asta mai ales că se ferea de ei şi nu am forţat-o pentru că nu doream s-o speriem şi mai tare.
Mulţumesc anticipat tuturor!