În urma unei discuţii pe mail cu userul Andrei, unde îl rugam să-mi împărtăşească câteva aspecte despre comportamentul căţelului său, acesta mi-a răspuns foarte amabil şi ca atare m-am gândit să-i răspund şi eu cu câteva topicuri deschise în timp la categoria Caracteristici de rasă. Voi posta câte un topic în această categorie deoarece chiar dacă descrierile mele fac referire la un singur exemplar, ceea ce nu pare a fi în concordanţă cu titlul – „Caracteristici rasă” – totuşi, acesta face parte din rasă, şi fiecare trăsătură a sa va face parte ori din caracteristicile specifice rasei ori dintre cele non conforme cu standardul.
De aceea vă sfătuiesc şi pe dumneavoastră să ne povestiţi despre patrupedul dumneavoastră aşa cum este el, deoarece cu cât vom avea mai multe exemplare descrise cu atât mai bine, cititorii îşi vor face o impresie asupra rasei cu toate caracteristicile ei conform standardului sau cele neconforme acestuia şi chiar mai mult, vor putea aprecia şi probabilitatea să dea peste un lup ceh cu anumite particularităţi contrarii standardului.
Pentru că am ajuns aici am să încep să scriu despre Arys începând cu o trăsătură despre care ştiam că este caracteristică rasei dar despre care nu credeam să-mi dea atâta bătaie de cap – nesiguranţa şi faptul că nu era prietenoasă, chiar evita oamenii. Cum a început?
De la 2 luni timp de două săptămâni a stat numai în casă şi curte – motivul fiind schema de vaccinare neterminată. Când am început s-o scoatem la plimbare nu dorea să iasă, dar am insistat; am întrebat şi la canisă ce fel de câine este cel care să nu vrea plimbare. De acolo ne-au explicat că e posibil să fie fricoasă şi să nu o forţăm. La oameni şi în special la copii nu vroia să vină, chiar dacă aceştia se lăsau pe vine. Luând în considerare sfaturile de la canisă nu am forţat-o, chiar dacă până atunci am încercat să o tragem mai aproape de oameni şi copii. A trecut timpul şi în jurul vârstei de 6-7 luni a început să latre la oamenii şi chiar să se repeadă, mai ales la cei care o priveau direct în ochi sau se aplecau peste ea … Este genul de câine care are nevoie de un anumit ritual ca să se aproprie de un necunoscut. Pe scurt trebuie să fie lăsată să se aproprie ea, din iniţiativa ei, în termenii şi condiţiile proprii, împinsă de curiozitate; dacă nu ai răbdare trebuie să o abordezi evitând posturile pe care le-ar putea considera confruntative.
Problema nu mai putea fi ignorată. Mai ales pentru că după fiecare semn de agresiune interacţiunea dintre cei doi înceta, din motive lesne de înţeles, şi astfel câinele era recompensat prin faptul că, până la urmă, obţinea ceea ce-şi dorea – îndepărtarea străinului.
Ce am făcut? După ce am citit tot felul de articole pe internet şi chiar cărţi, după ce am trimis un film la un domn ce se pricepe foarte bine în comportament canin, în urma sfaturilor acestuia şi a celor ce mai citisem, mi-am dat seama că Arys suferea de fapt de un „stăpân nepriceput”. Făcusem socializare, dar incorect. În dorinţa de a-i oferi o copilărie fericită o ducem numai în parcul de căţei, afară nu i se impuneau limitări. În casă aproape că nu avea nici o regulă, etc. Astfel, se pare că „fata noastră” devenise cam dominantă; nu era genul de câine care se credea chiar şef dar nu era convinsă de poziţia ei în haită. Pe fondul acestei educaţii, „ajutată” de moştenirea genetică în ceea ce priveşte caracterul dominant şi cel nesociabil, nefiind socializată destul pentru un lup ceh, ajunsese aici.
A urmat un „tratament” de plimbări numai în lesă extensibilă, oferindu-i o oarecare pseudo-libertate, asta pentru că era nesigură şi avea nevoie să se orienteze şi să cunoască mediul, dar trebuiau impuse şi limitări. Cu fiecare ocazie am încercat s-o apropii de străini rugându-i pe aceştia să-i dea recompense, chiar dacă unii mă sfătuiau că nu trebuie s-o las să mănânce de la oricine – m-am gândit că şi aşa refuzul de hrană nu este fiabil. Mai bine o urmăresc pe ce pune boticul, dar o învăţ să fie relaxată în preajma străinilor. Mai fac un lucru ce este cam controversat: dacă o persoană îi stârneşte curiozitatea, o las să se aproprie chiar dacă unii fac tot felul de gesturi de genul tresăririlor, asta în contextul în care ştiu că dacă se duce la cineva din curiozitate nu manifestă nici o formă de agresiune. Ea are nevoie să ştie că totul este ok chiar dacă unii oameni mai tresar, dau din mâini, fac tot felul de gesturi bruşte… .
Apoi a urmat un dresaj de 20 de zile de învăţare sau mai bine zis de inducere a stării de calm-subordonat. Apoi am învăţat-o comanda „aici”. Nu că n-o ştia, dar venea numai când dorea ea (destul de des cam 80% din cazuri). Însă când aveai nevoie nu venea neam. Nu pot să zic că am terminat dar a început să-mi facă surprize plăcute:
- Vine sau se opreşte după ce se „lansează” după pisici, ceea ce nu credeam că se va întâmpla;
- A mai avut în intenţie să se dea la oameni mai prost îmbrăcaţi, şi la primul NU a înţepenit. Când se „dă” nu se duce să muşte, latră şi sare cu picioarele din faţă, apropiindu-se de oameni şi eventual pendulează în faţa lor cam la 1-2 m, până este ignorată.
Într-un cuvânt de abia la vârsta de 16 luni simt că a început să dea roade educaţia şi dresajul pe care le-am început de la trei luni.
Numai bine!
Daniel