Higroma la două luni şi jumătate!
Scris: 25 Mar 2013, 21:56
După ce am luat-o de la canisă, cam la două săptămâni, i-au apărut nişte umflături la coatele lăbuţelor din faţă. Bineînţeles am mers la veterinarul „de familie” unde am aflat că această „minune” se numeşte higroma. Veterinarul nostru ne-a spus că este doar o problemă estetică şi că nu-l deranjează pe animal absolut deloc şi că şansele să se resoarbă sunt foarte mici, iar singura soluţie este puncţia sau operaţia. Nici aşa nu se putea numi cea mai bună soluţie deoarece existau şanse destul de mari să recidiveze. Ni s-a esplicat că aceste umflături sunt specifice câinilor din rasele de talie mare, care stau, se odihnesc pe suprafeţe dure (ciment, gresie, parchet, etc.), dar nu prea s-au constat cazuri la vârste atât de fragede, Arys având doar două luni şi jumătate. Recomandarea făcută de aceştia a fost să lăsăm căţelul în pace, să nu-l chinuim cu astfel de intervenţii şi să ne obişnuim cu ideea existenţei acestei inestetice umflături.
Nemulţumiţi şi speriaţi de opţiunile oferite (puncţii sau operaţie), am mai fost la încă vreo patru veterinari diferiţi, unde i s-a dat acelaşi diagnostic şi ne-au fost recomandate acelaşi intervenţii. Unii dintre ceştia ne recomandau cu multă tărie operaţia ca fiind singura opţiune şi chiar ne sugerau că este obligatorie şi trebuie făcută cât mai urgent.
Încercând să lăsăm această opţiune ca ultimă soluţie, am căutat, mai întâi, să găsim şi eventual să aplicăm soluţii non invazive. Astfel, am găsit un fel de cotiere (genunchiere) la DogLeggs.com care urmau să facă un masaj permanent asupra acestor umflături. Nici acestea nu erau o soluţie până când Arys nu se oprea din creştere deoarece acestea trebuiau să stea fixe urmând a fi comandate pe dimensiunile câinelui. În plus, Arys nici nu era „dispusă” să le suporte, testând-o cu nişte feşe elastice pe care le-a rupt imediat cu toată supravegherea şi grija noastră de a o învăţa să le poarte. Am renunţat şi la această idee, lăsând-o pentru mai târziu, când se va opri din creştere şi va fi mai docilă.
Între timp, „tot mergând prin doctori”, unul dintre aceştia ne-a sugerat să încercăm s-o dăm cu tinctură de iod, ca fiind un antiinflamator de uz extern. Zis şi făcut. Am început imediat tratamentul, plini de speranţă că în cele maxim zece zile (doar atât poate dura „cura”) toate problemele ei se vor rezolva. Şi stupoare! În a şaptea zi Arys era deja cu toată pielea de la coate arsă si plină de coji, umflăturile fiind tot acolo. Am renunţat şi la acest tratament, plini de dezamăgire şi frustrare. Eram disperaţi! Viitorul nu „suna” deloc bine.
Deoarece puncţia sau operaţia nu intra deloc în calcul pentru soţie (deşi eu începusem să mă gândesc serios la această variantă), am căutat în continuare. Am găsit pe Internet un tratament alternativ cu gel de arnică în combinaţie cu masajul energic al zonei afectate, altul pe bază de Microlactin (un supliment alimentar pe bază de lapte) şi chiar cu Lasonil (un antiinflamator pentru uz uman).
Înnebuniţi fiind de situaţie, tot întrebând în stânga şi în dreapta, mama-soacră ne sugerează să încercăm şi o terapie alternativă: Reiki (nu este invazivă, nu doare şi se poate face şi de la distanţă)! Bombardaţi cu atâtea informaţii şi păreri (unele fiind de multe ori contrare) a trebuit să luăm o decizie. Câinele era deja stresat de atâtea vizite la veterinar, iar noi de faptul că nu putem face absolut nimic fără să o chinuim (fizic şi psihic). Jucând totul pe o carte, ne-am hotărât să mergem pe alternativa gel de arnică plus terapia Reiki, mama-soacră spunându-ne că pentru rezultatul ideal (dispariţia higromei) trebuie să acţionăm cât mai repede posibil. (Soţia a fost convinsă că numai cu „altceva” vom rezolva problema şi îi mulţumesc lui DUMNEZEU pentru minunea care s-a întâmplat).
Au urmat aproximativ trei săptămâni de masaje cu gel de arnică (de două ori pe zi, dimineaţa şi seara) pe zonele afectate în combinaţie cu şedinţele de tratament (de la distanţă) Reiki făcute de mai mulţi maeştri. Încet, încet începuse să se vadă o regresie a umflăturilor, dar destul de lentă. Chiar veterinarul ei ne-a dat speranţe şi ne-a confirmat că suntem pe drumul cel bun spunându-ne cu mirare şi neîncredere (scepticism) că într-adevăr s-au micşorat umflăturile, dar la cât de mari au fost încă mai erau proeminente.
Însă incredibil, după încă 2-3 săptămâni au dispărut complet! Nici urmă de higroma! Totul parcă fusese un vis urât din care m-am trezit constatând că totul este OK. Şi mulţumim DOMNULUI, de atunci (de la 6 luni) şi până în prezent (un an şi 2 luni) este bine, sănătoasă şi fără urmă de higroma chiar dacă a crescut în greutate, doarme (cu mici excepţii) numai pe suprafeţe tari şi se trânteşte în coate când se întinde pe jos.
Ca o concluzie, tot ce v-am împărtăşit este o experienţă personală povestită prin prisma propriilor trăiri, nu ştiu dacă va funcţiona pentru orice „sufleţel”, poate pe ea a avantajato vârsta, poate masajul, poate gelul de arnică şi tinctura de iod, dar ce vă pot spune cu siguranţă, certitudine şi convingere este că doar credinţa în DUMNEZEU şi în puterea LUI poate izbăvi suflete şi însănătoşi trupuri acolo unde niciun medic nu îţi dă nici cea mai mică şansă.
Nemulţumiţi şi speriaţi de opţiunile oferite (puncţii sau operaţie), am mai fost la încă vreo patru veterinari diferiţi, unde i s-a dat acelaşi diagnostic şi ne-au fost recomandate acelaşi intervenţii. Unii dintre ceştia ne recomandau cu multă tărie operaţia ca fiind singura opţiune şi chiar ne sugerau că este obligatorie şi trebuie făcută cât mai urgent.
Încercând să lăsăm această opţiune ca ultimă soluţie, am căutat, mai întâi, să găsim şi eventual să aplicăm soluţii non invazive. Astfel, am găsit un fel de cotiere (genunchiere) la DogLeggs.com care urmau să facă un masaj permanent asupra acestor umflături. Nici acestea nu erau o soluţie până când Arys nu se oprea din creştere deoarece acestea trebuiau să stea fixe urmând a fi comandate pe dimensiunile câinelui. În plus, Arys nici nu era „dispusă” să le suporte, testând-o cu nişte feşe elastice pe care le-a rupt imediat cu toată supravegherea şi grija noastră de a o învăţa să le poarte. Am renunţat şi la această idee, lăsând-o pentru mai târziu, când se va opri din creştere şi va fi mai docilă.
Între timp, „tot mergând prin doctori”, unul dintre aceştia ne-a sugerat să încercăm s-o dăm cu tinctură de iod, ca fiind un antiinflamator de uz extern. Zis şi făcut. Am început imediat tratamentul, plini de speranţă că în cele maxim zece zile (doar atât poate dura „cura”) toate problemele ei se vor rezolva. Şi stupoare! În a şaptea zi Arys era deja cu toată pielea de la coate arsă si plină de coji, umflăturile fiind tot acolo. Am renunţat şi la acest tratament, plini de dezamăgire şi frustrare. Eram disperaţi! Viitorul nu „suna” deloc bine.
Deoarece puncţia sau operaţia nu intra deloc în calcul pentru soţie (deşi eu începusem să mă gândesc serios la această variantă), am căutat în continuare. Am găsit pe Internet un tratament alternativ cu gel de arnică în combinaţie cu masajul energic al zonei afectate, altul pe bază de Microlactin (un supliment alimentar pe bază de lapte) şi chiar cu Lasonil (un antiinflamator pentru uz uman).
Înnebuniţi fiind de situaţie, tot întrebând în stânga şi în dreapta, mama-soacră ne sugerează să încercăm şi o terapie alternativă: Reiki (nu este invazivă, nu doare şi se poate face şi de la distanţă)! Bombardaţi cu atâtea informaţii şi păreri (unele fiind de multe ori contrare) a trebuit să luăm o decizie. Câinele era deja stresat de atâtea vizite la veterinar, iar noi de faptul că nu putem face absolut nimic fără să o chinuim (fizic şi psihic). Jucând totul pe o carte, ne-am hotărât să mergem pe alternativa gel de arnică plus terapia Reiki, mama-soacră spunându-ne că pentru rezultatul ideal (dispariţia higromei) trebuie să acţionăm cât mai repede posibil. (Soţia a fost convinsă că numai cu „altceva” vom rezolva problema şi îi mulţumesc lui DUMNEZEU pentru minunea care s-a întâmplat).
Au urmat aproximativ trei săptămâni de masaje cu gel de arnică (de două ori pe zi, dimineaţa şi seara) pe zonele afectate în combinaţie cu şedinţele de tratament (de la distanţă) Reiki făcute de mai mulţi maeştri. Încet, încet începuse să se vadă o regresie a umflăturilor, dar destul de lentă. Chiar veterinarul ei ne-a dat speranţe şi ne-a confirmat că suntem pe drumul cel bun spunându-ne cu mirare şi neîncredere (scepticism) că într-adevăr s-au micşorat umflăturile, dar la cât de mari au fost încă mai erau proeminente.
Însă incredibil, după încă 2-3 săptămâni au dispărut complet! Nici urmă de higroma! Totul parcă fusese un vis urât din care m-am trezit constatând că totul este OK. Şi mulţumim DOMNULUI, de atunci (de la 6 luni) şi până în prezent (un an şi 2 luni) este bine, sănătoasă şi fără urmă de higroma chiar dacă a crescut în greutate, doarme (cu mici excepţii) numai pe suprafeţe tari şi se trânteşte în coate când se întinde pe jos.
Ca o concluzie, tot ce v-am împărtăşit este o experienţă personală povestită prin prisma propriilor trăiri, nu ştiu dacă va funcţiona pentru orice „sufleţel”, poate pe ea a avantajato vârsta, poate masajul, poate gelul de arnică şi tinctura de iod, dar ce vă pot spune cu siguranţă, certitudine şi convingere este că doar credinţa în DUMNEZEU şi în puterea LUI poate izbăvi suflete şi însănătoşi trupuri acolo unde niciun medic nu îţi dă nici cea mai mică şansă.