Dar ce este comportamentul?
Maria Mihăiță în lucrarea sa „Comportament normal și deviant la câinele de companie” (ISBN 973-30-2571-2) definește: „Comportamentul reprezintă succesiunea în timp și spațiu a tuturor ripostelor, fie că sunt înnăscute sau dobândite, urmând legi specifice existenței, prin care individul, ca entitate, se integrează mediului ambiant. Cu alte cuvinte, comportamentul poate fi definit ca o transpunere în realitate a programelor înnăscute sau dobândite de un individ.
Majoritatea comportamentelor au caracter de reflexe condiționate, care se manifestă de la o anumită vârstă și care s-au format de-a lungul evoluției, se transmit ereditar, căpătând, prin imprimare genetică, caracter de specie.
Comportamentul dobândit reprezintă comportamentul pe care un individ și-l însușește prin experiența individuală și care poate fi cel mai repede alterat, la intervenția multiplilor stimuli (atât endogeni, cât și exogeni). Conform celor afirmate mai sus, fiecare specie dezvoltă un comportament specific, asigurând supraviețuirea individului în mediul înconjurător.”
De aici devine evident că animalele sunt pregătite cu informație transmisă genetic ce se manifestă prin reflexe condiționate și pe de altă parte învață de la părinți și din propria experiență să se comporte în diferite situații astfel încât să-și asigure supraviețuirea – perpetuarea speciei.
Mulți deținători de câini se plâng că patrupedele lor le fac tot felul de probleme, își fac necesitățile în casă, rod lucruri, sar pe ei, au probele cu agresivitatea, etc.
Într-adevăr, daca privim din perspectiva omului, câinele respectiv prezintă o deviație de comportament, dar, din punctul de vedere al comportamentului canin natural, aceste activități se înscriu într-un tipar normal. De aceea trebuie explicată ideea de normalitate la câinii de companie.
În context general „normalitatea psihică a unui animal de companie, reprezintă starea de echilibru afectiv, concretizată într-o exprimare comportamentală acceptabilă normelor recunoscute de conviețuire proprietar – animal de companie” (Maria Mihăiță, „Psihologie și psihopatologie canina”, Ed. Didactica si Pedagogica, 2011)
„Normalitatea psihică reprezintă o necesitate în relația de coabitare mai mult pentru proprietar, el apreciind normalitatea psihică a câinelui în concordanță cu trebuințele sale, ca stăpân. Prin urmare, termenul pare cel puțin ambiguu, atunci când este aplicat la specia canină.” (Maria Mihăiță, „Psihologie și psihopatologie canina”, Ed. Didactica si Pedagogica, 2011)
Cu alte cuvinte apreciem comportamentul câinelui ca fiind normal sau nu în funcție de nevoile noastre. De exemplu: vrem un câine de paza? Comportamentul agresiv și lătratul vor fi considerate ca fiind manifestări normale sau altfel spus dorite. Daca însă un câine de apartament este agresiv sau latră tot timpul, comportamentul acestuia îl vom cataloga ca fiind deviant.
Pentru a stabili mai exact câteva aspecte ce sunt considerate normale pentru un câine de companie apelăm tot la ceea ce cred oamenii și mai exact specialiștii:
„Marea majoritate a comportamentaliștilor sunt de acord că un câine poate fi considerat normal psihic atunci când:
- arată supunere față proprietar și membrii familiei acestuia;
- nu provoacă daune în locuință, în absența proprietarului;
- nu vocalizează în absența familiei;
- nu elimină dejecțiile decât în locurile special destinate acestui scop, ori în exteriorul locuinței;
- nu are ieșiri necontrolate de frică, panică sau furie;
- nu are obiceiuri alimentare necorespunzătoare;
- se comportă prietenos în relațiile cu partenerii de joacă și cu persoane nou cunoscute;
- se comporta prietenos cu copiii mici din familie acceptând chiar molestările acestora;
- are un comportament protector sau măcar indiferent față de puii speciei din care face parte etc.
Cei care au idee despre comportamentul lupilor în mediul lor natural vor observa o serie de contradicții între ce le cerem noi cățeilor și ceea ce „li se pare lor firesc”. În mod natural, un lup va fi circumspect, cel puțin, daca nu chiar amenințător cu străinii – indiferent dacă aceștia sunt din aceeași specie dar altă haită sau că sunt din altă specie. Pentru ei străinii se împart în două: dușmani de care trebuie să se ferească (oameni și alte animale mai puternice) sau dușmani pe care trebuie să-i înfrunte (membrii altei haite) și vânatul ce trebuie ucis pentru supraviețuire. Și noi le cerem să nu fugă după pisici sau păsări! Își va marca teritoriul, va răspunde la molestări, joaca cu congenerii se va transforma uneori în încăierări pentru stabilirea ierarhiei, etc.
De aceea cade în responsabilitatea noastră să-i învățăm cum să se comporte pentru a ne face o viață ușoară. Și nouă și lor. Nouă, pentru că nu vrem să strângem tot timpul după ei atunci când fac mizerie, să nu cheltuim pentru repararea distrugerilor, pentru că ne dorim să fie o plăcere compania lor și nu să-i păzim tot timpul să nu li se întâmple ceva rău sau să facă ei ceva rău. Lor, pentru că trebuie să se adapteze mediului în care trăiesc, total diferit de cel natural, să învețe să facă pe placul celor din jur. Să se facă plăcuți! Pentru că dacă noi suntem cei mulți, cei puternici, păziți de legi, avem drept de viață și de moarte asupra lor, unii mai suntem și ignorați și poate nu iubim nici un fel de animal, ei nu au nici unul dintre aceste „atu-uri”, au doar șansa să se facă plăcuți sau să fie măcar tolerați, este singura lor posibilitate de a supraviețui în acest mediu.
Cele mai multe comportamente sunt învățate prin dresaj și în consecință, de cele mai multe ori deviațiile comportamentale nu sunt rezultatul unor afecțiuni patologice, ci greșeli ale proprietarilor în educația câinelui.
În momentul când alegem să ne împărțim viața cu un câine și mai ales un lup ceh, atât de apropriat de strămoșul lui, trebuie să știm că nu vor fi întotdeauna blânzi, cuminți, la început își vor face treburile în casa, vor roade cu mult spor tot felul de lucruri, alteori vor fi agresivi, și multe altele.
Dintre toate aceste „apucături” (termin cum am început
) câți dintre noi le considerăm drept deviații comportamentale, câți le tolerăm, câți reacționăm în consecință și dintre aceștia câți reacționăm corect (în concordanță cu caracterul, temperamentul și personalitatea individului) și cu efectul scontat?Eu cu Arys am întâmpinat destule probleme. Pe unele le-am rezolvat, cu altele sunt pe calea cea bună și pentru restul am doar speranțe și multă răbdare. În rezolvarea unora dintre ele am încercat mai multe metode și doar una a dat roade. De aceea închid aici acest post, provocându-vă să descrieți soluțiile pe care le-ați descoperit în rezolvarea diferitelor probleme de comportament. Eu voi reveni cu unele din reușitele mele în procesul de educare a lui Arys.
Numai bine!